Ciocolata, dulcele gust al sănătăţii şi frumuseţii

Ciocolata… un desert desăvârșit, iubit peste tot în lume, care ne duce cu gândul la copilărie, răsfăț și stare de bine. Totodată, ciocolata este unul dintre cele mai studiate alimente din punct de vedere al sănătății și frumuseții. Totul se datorează pudrei de cacao şi untului de cacao – ingredientele principale din ciocolata veritabilă. Dar ce substanțe miraculoase se află în cacao? Care sunt beneficiile incontestabile ale pudrei de cacao? Cum a devenit ciocolata ingredientul vedetă în industria frumuseții? Vă invităm să descoperiți universul misterios al ciocolatei.

Boabele de cacao, aurul negru al aztecilor

Istoria ciocolatei începe în America Centrală și de Sud, unde aztecii obţineau din păstăile arborelui de caco (Theobroma cacao), prin fermentare și măcinare, o pudră pe care o foloseau inițial pentru protejarea pielii și vindecarea rănilor. Apoi, aztecii au descoperit că din această pudră se poate prepara o băutură, care le dădea energie şi rezistenţă. Pudra de cacao era apreciată şi pentru proprietăţile afrodiziace. Legenda spune că împăratul aztec Montezuma consuma chiar şi 50 de cești din această băutură pe zi. Nu știm cât este mit și cât adevăr în această afirmație, cert este faptul că în perioada de glorie a civilizațiilor străvechi din America de Sud, boabele de cacao erau folosite ca monedă de schimb. După debarcarea lui Columb în Lumea Nouă, europenii au degustat și ei ciocolata în formă lichidă. Deși mulți au găsit-o prea amară pentru gustul lor, după ce a fost îmbogățită cu miere, trestie de zahăr, scorțișoară sau vanilie, băutura a început să fie foarte apreciată mai ales de aristocrație. În secolul al XVII-lea, ciocolata lichidă a devenit foarte populară și la curțile regale din Franța și Marea Britanie. Prima tabletă de ciocolată a fost invenția lui Joseph Fry, în 1847, adăugând unt de cacao topit în pudră de cacao și formând o pastă ușor modelabilă și mai ales delicioasă. Tot în secolul al XIX-lea, untul de cacao a început să fie utilizat în diverse produse farmaceutice.

Adevărul despre ciocolată

Mult timp acuzată de a fi la originea kilogramelor în plus și de a favoriza acneea, ciocolata este în momentul de față reabilitată. Aici trebuie făcută însă o precizare foarte importantă: pentru a aduce beneficii sănătății, ciocolata trebuie să conțină o masă de cacao de minimum 70%. Cu cât procentul de cacao este mai mare, cu atât beneficiile sunt mai însemnate. „Ciocolata neagră integrală, cât mai puțin procesată este extraordinară pentru sănătate. Este foarte bogată în antioxidanți și flavonoizi”, afirmă dr. Josh Axe, renumit nutriționist american, fondatorul unuia dintre cele mai populare site-uri de medicină funcțională și nutriție din SUA.

Pudra de cacao, un antioxidant de excepţie

Beneficiile pe care pudra de cacao le are pentru sănătate și frumusețe se datorează complexului unic de antioxidanți din compoziția sa: vitamine (A, B, C, E), minerale (magneziu, fier, calciu) și polifenoli. Iată câteva argumente științifice solide în favoarea capacităţii antioxidante a pudrei de cacao. O doză de 100 de grame de ciocolată neagră poate conține până la 13.000 ORAC (unități de absorbție a radicalilor liberi). Această valoare record se datorează în mare parte polifenolilor, o categorie aparte de compuşi vegetali pe care plantele îi utilizează pentru a se apăra de factorii de mediu şi microorganisme. O dietă bogată în polifenoli înseamnă pentu noi un aliat de încredere contra îmbătrânirii, bolilor de inimă şi chiar cancerului. Trebuie ştiut că pudra de cacao e campioană la capitolul polifenoli, în special flavonoizi, ea având o concentraţie mai mare în antioxidanţi polifenolici decât strugurii sau fructele de pădure. Cercetătorii de la Universitatea Harvard, după o meta-analiză a 136 de studii privind efectele pudrei de cacao, au ajuns la concluzii încurajatoare: ciocolata cu conţinut ridicat de cacao este capabilă a reduce tesiunea arterială şi a îmbunătăţi dilataţia vaselor de sânge. În plus, ciocolata s-a dovedit a avea un efect neuroprotector în accidentele vasculare de tip ischemic şi în boala Alzheimer, informează European Journal of Nutrition and Metabolism. Studiile însă nu se opresc aici. În momentul de faţă, la universităţi de prestigiu din SUA şi Europa se află în derulare cercetări cu privire la dezvoltarea unor tratamente pe bază de cacao în cazul unor boli precum diabetul, demenţa, depresia.

Cacaoa, ingredientul vedetă din industria cosmetică

De mare succes se bucură ciocolata şi în domeniul frumuseţii. Cremele şi tratamentele cosmetice pe bază de cacao sunt la modă în ultima perioadă. O direcţie promiţătoare în care se face remarcată pudra de cacao este „frumuseţea din interior” – „beauty from inside”. Înglobată în nutricosmetice, suplimente alimentare ce susţin frumuseţea şi sănătatea pielii din interior, pudra de cacao devine un ingredient activ. Aceasta pentru că flavonoizii din cacao ajută la combaterea radicalilor liberi, încetinind procesul de îmbătrânire şi îmbunătăţind textura şi aspectul pielii. Iată o dovadă concretă în acest sens. La Universitatea din Dusseldorf a fost efectuat un studiu în care 136 de femei sănătoase au consumat, timp de 12 săptămâni, o băutură pe bază de pudră de cacao. Participantele au fost împărţite în două loturi: primele au primit o concentraţie ridicată de flavonoizi – 326 mg pe zi, celelalte, 27 mg pe zi. De menţionat că, pe durata studiului, femeile s-au expus la raze ultraviolete în doze suficient de mari pentru a provoca arsuri solare. Rezultatele obţinute au fost remarcabile: „Am demonstrat pentru prima dată că o băutură cu o concentraţie ridicată de flavonoizi din cacao poate neutraliza acţiunea nocivă a razelor ultraviolete, protejând pielea de arsuri solare”, au declarat autorii studiului, potrivit nutraingredients.com.

Beauty Help Chocolate, un shake irezistibil pentru frumuseţea ta

Noul Beauty Help Chocolate de la Zenyth este un nutricosmetic premium, care se consumă sub formă de shake, în fiecare dimineaţă. Pudra de cacao acţionează sinergic împreună cu ingredientele active de calitate din Beauty Help: colagen bioactiv hidrolizat, fitoceramide, acid hialuronic, vitaminele C şi E, coenzima Q10, resveratrol, astaxantină, MSM. Este o formulă ultra-complexă 9-in-1, care susţine frumuseţea pielii din interior. Beneficiile sunt uimitoare şi pot fi vizibile de la primele doze administrate: hidratarea pielii din interior, reducerea ridurilor şi liniilor fine, îmbunătăţirea texturii pielii, estomparea petelor cauzate de soare, micşorarea porilor. Savurează în fiecare dimineaţă shake-ul Beauty Help Chocolate, o băutură cu gust irezistibil de ciocolată! Te bucuri de frumuseţe într-un mod plăcut şi eficient!

Surse:

  • webmd.com/diet/news/20030827/dark-chocolate-is-healthy-chocolate
  • draxe.com/benefits-of-dark-chocolate/
  • edition.cnn.com/2006/HEALTH/12/20/health.chocolate/
  • nutraingredients.com/Research/Flavanol-rich-chocolate-could-improve-skin-from-within