Fiind make-up artist, pot spune cu mâna pe inimă că aliatul machiajului perfect este un ten îngrijit și sănătos. Nu poți crea opere de artă dacă pânza pe care lucrezi îți pune piedici.
Nu este recomandat să ascundem sub fondul de ten problemele pielii. Și aici mă refer la acnee, comedoane, descuamare, cuperoză, piele ternă, pătată. Indiferent de modă, frumusețea naturală o să fie mereu apreciată.
Ce poți face pentru pielea ta ca să radieze de sănătate?
Rutina de îngrijire a tenului dimineața și seara
Poate te-ai săturat să auzi cuvântul „demachiere“, însă este unul dintre secrete.
Dimineața: Apa nu are proprietatea de a dizolva sebumul secretat de piele în timpul nopții. Curăță bine fața și gâtul cu un produs potrivit pentru tenul tău, un gel de față, lapte demachiant sau loțiune micelară. După curățare, urmează hidratarea, aplică o cremă cu factor de protecție.
Pielea din jurul ochilor este foarte delicată și are nevoie de îngrijire specială. De acum poți începe machiajul feței cu fond de ten sau primer și apoi fond de ten.
Seara: Indiferent de cât de obosită ești, nu rata demachierea.
Poți să folosești același produs ca dimineața, un gel de curățare, demachiant cremă sau loțiune micelară. Seara ai nevoie de un produs demachiant special pentru ochi, mai ales dacă ai folosit mascara rezistentă la apă. Ne asigurăm că am curățat toate impuritățile folosind un toner și aplicăm crema de noapte. Regenerarea celulară este dublată între orele 23 și 4 dimineața, de aceea „somnul de frumusețe“ începe de la ora 22.
Alimentația
Oricâte creme ai aplica, frumusețea vine din interior. Ești ceea ce mănânci și asta se vede. Pentru o piele hidratată și frumoasă, consumă apă, cât mai multe fructe și legume.
Nu te îngrijora azi pentru ce trebuie să faci mâine
Liniile orizontale de pe frunte au denumirea de ridurile îngrijorării. Lucrează zi de zi pentru fericirea ta. Când ai fost ultima dată în parc sau la sală? Mișcarea eliberează hormonul fericirii (serotonina) și asta se vede pe tenul tău.
Secretul meu și al clientelor mele pentru un machiaj reușit?
Beauty Help: un produs complex de frumusețe, cu ingrediente ca acid hialuronic, colagen, coenzima Q10, resveratrol, vitamina E, vitamina C. Ingredientele Beauty Help au efect anti-aging și de reducere a ridurilor fine, hidratează pielea, redau fermitatea, elasticitatea pielii și micșorează porii dilatați.
Acum DA, machiajul este aliatul tău!
Ai întrebări legate de îngrijirea tenului sau de machiaj? Lasă-ne întrebarea ta în comentarii la acest articol, iar Irina Mincă, make-up artist și beauty consultant, îți va răspunde aici sau într-un articol viitor!