„Se poartă frumusețea naturală, iar frumusețea chiar vine din interior“. Astfel a început Conferința „Viitorul în frumusețe: hidratare, age management cu homeomezototerapie și nutricosmetice“, găzduită de cunoscuta realizatoare tv Luana Ibacka. Conferința de duminică, 28 mai, a încheiat Beauty Coaching Month, o serie de conferințe-seminar dedicate femeilor, în care acestea nu doar că au aflat cele mai noi trenduri în frumusețe, dar au beneficiat și de sfaturi avizate de la specialiști în domeniu.
Trainer în dezvoltare personală și coach pentru femei, Luana Ibacka a venit cu exemplul personal în fața participantelor la conferință și a împărtășit, ca între prietene, din secretele sale, secretele unei femei frumoase care știe să îmbine perfect feminitatea, eleganța, senzualitatea. Hidratarea, metode de medicină alternativă în întreținerea frumuseții, homeomezoterapia, tehnici de injectare, rolul nutricosmeticelor în arsenalul de frumusețe al femeii moderne sunt doar câteva dintre subiectele abordate în cadrul acestei întâlniri.
Luana Ibacka le-a atras atenția doamnelor prezente că tehnicile artificiale de înfrumusețare au limitele lor, iar atunci când vor să apeleze la o asemenea tehnică ar trebui să se documenteze temeinic, să se informeze înainte, iar alegerea să fie mereu în cunoștință de cauză. Acest lucru a fost accentuat și de către dr. Genoveva Nagy, trainer internațional în medicina biologică. Dr. Nagy a subliniat încă o dată că în ultimii ani, tendințele în beauty duc către afișarea unei imagini cât mai naturale. În consecință, cel mai important pas în ritualul de frumusețe al unei femei este găsirea acelei metode, a acelui tratament sau a acelui produs care să o ajute să își păstreze naturalețea, sănătatea și frumusețea.
Beauty Help: nutricosmeticul preferat al femeii moderne
Formula Beauty Help, rezultatele obținute cu acest nutricosmetic premium au stârnit interesul doamnelor prezente la eveniment. „Acceptând ideea că organismul e un corp de energie, transformare și inteligență, el trebuie conectat la surse și alimente care funcționează în favoarea sa. Nutricosmeticele sunt definite ca suplimente ale căror ingrediente, administrate intern, susțin sănătatea pielii, părului, unghiilor și, implicit, întreaga structură a organismului. În paralel cu alte demersuri de frumusețe, acest shake nutricosmetic este o desfătare a gustului și un mod plăcut de a introduce în corp colagen, acid hialuronic și… până la 9 alte suplimente minune! Din primele 2 săptămâni observi un «replenish» facial, și nu numai… Pielea de pe întreg corpul este mai fermă și hidratată!“, a subliniat Luana Ibacka.
Mulțumim, Luana, pentru găzduire și pentru încrederea în Beauty Help! Mulțumim doamnelor care au fost alături de noi! Ne-a bucurat interesul dumneavoastră, ne-au provocat în mod plăcut întrebările dumneavoastră și vă așteptăm cu drag data viitoare!